18 septembrie 2013

Eveniment cultural astrologic la Iasi





Simpozionul Naţional de Astrologie “Ritmuri Astrale”
Târgul „Echinocţiul de Toamnă”

În perioada 21-22 septembrie 2013, va avea loc Simpozionul Naţional de Astrologie “Ritmuri Astrale”, Iaşi , ediţia a II-a.
În cadrul simpozionului, se vor reuni specialişti pe astrologie din toată ţara. Printre cei care şi-au anunţat prezenţa se vor afla: Firicel Ciarnău, vicepreşedintele Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatorul Şcolii de astrologie “Fidelia”, prima instituţie de profil din România, Gabriela Dima (Minerva), realizator de emisiuni de profil, Rodica Purniche (TVR Bucureşti), autor de carte şi astrolog, alături de mulţi pasionaţi şi iubitori de astrologie.

Simpozionul va reuni o serie de prelegeri, sustinute de participanti, si discutii libere cu publicul. “Temele au fost alese de catre astrologi, care isi doresc sa atraga atentia asupra anumitor momente si subiecte importante. Publicul va putea audia aceste prelegeri, apoi va putea interactiona cu astrologii, prin discutii libere. Vom edita un volum al simpozionului, in care se vor regasi lucrarile participantilor si nu numai. Ne dorim sa oferim informatii de calitate tuturor celor interesati”, a precizat Ana Gabriela Tautu.

O premieră a Simpozionului Naţional de Astrologie „Ritmuri Astrale” va fi Târgul „Echinocţiul de Toamnă”.
In zona dedicata Targului sunt asteptati artizani, artisti, producatori de bunuri traditionale (bucate traditionale, dulceturi, conserve), editori de carte, cabinete de terapii alternative, furnizori de decoratiuni interioare, produse din gama ezoterica, specialisti Feng Shui, fitoterapeuti, cabinete de astrologie si numerologie, dupa cum ne-a spus Maura Anghel.


Prima zi a manifestării (sambata, 21 septembrie) se va derula în Sala Mare a Teatrului “Luceafărul”, iar a doua zi (duminica, 22 septembrie) la Librăria „Cărtureşti” din Complexul Palas.

Intrarea publicului la acest eveniment este liberă.

Paginile celor doua evenimente:
Simpozionul Naţional de Astrologie “Ritmuri Astrale – Echinoctiul de toamna 2013”
Târgul „Echinocţiul de Toamnă”

Această iniţiativă aparţine Clubului de Astrologie “Astro Mercur “, fiind coordonată de astrologul Ana Gabriela Tăutu, in colaborare cu Revista Glare, prin intermediul jurnalistei Maura Anghel.


Astrograma momentului
21 septembrie 2013, ora 10 a.m., ora deschiderii simpozionului. 

Este un moment provocator din punct de vedere intelectual si cultural. Crucea cosmica pe semne cardinale tocmai s-a destramat (Pluto in Capricorn, Uranus in Berbec, Jupiter si Lilith in Rac, Mercur in Balanta), asa incat tocmai am trecut de o perioada in care a trebuit sa luam o multime de decizii.  Acum, in functie de acestea, putem evolua. Daca am stiut sa facem alegerile corecte, acum se vad roadele, daca nu, ne lovim de consecinte. Mercur iese din haosul  creat la nivelul comunicarii din zilele anterioare si incepem sa privim lucrurile cu claritate.
Momentul este unul frumos si pentru a invata lucruri noi, pentru a evolua spiritual.  Ascendentul e in Scorpion, si avem aici o  conjunctie NN Saturn Venus in trigon cu Neptun si Chiron in casa 4 si in sextil cu Pluto (guvernatorul Ascendentului) in casa 3. Se consolideaza temeinic  traditia unui Simpozion de Astrologie la Iasi, se discuta teme si lucrari interesante. Conjunctia de pe Ascendent e in trigon si cu Jupiter Lilith pe casa 9, asadar inca un sprijin pentru comunicare la nivel inalt, pentru a patrunde in tainele unei stiine complexa, dar misterioasa, inca necunoscuta la adevarata sa valoare .
Marte pe Mijlocul Cerului dirijeaza frumos provocarea opozitiilor Mercur - Uranus Luna. Se intrevede posibilitatea ca acest eveniment sa penetreze in constiita cat mai multor ieseni, sa atraga interesul unui numar mare de persoane.

Un simpozion interesant, in aceeasi masura provocator si incitant (careul in T), dar si plin de cunostinte astrologice (Pluto pe casa3 si Jupiter pe casa 9, care au iesit din opozitie), un moment care va aduce astrologia in prim plan (Marte pe MC pe Leu), posibilitatea de a cunoaste oameni noi  (Mercur pe Balanta), oameni pe care nu i-am cunoscut pana acum sau care ne vor impartasi cunostinte la care nu am avut acces (Mercur pe casa 12). Unele teme discutate vor isca poate controverse (Pluto casa 3 careu Uranus casa 6), dar asta e de asteptat, ar fi bine sa avem opinii diverse in cadrul unui simpozion.
Oricum, zile frumoase si pline de invataminte pentru fiecare dintre noi, cei care iubim astrele, zile in care ne afundam in abisul stiintei si iesim imbogatiti spiritual, daca avem puterea de a invata lucruri noi (conjunctia Venus Saturn NN in Scorpion pe casa 1).

Un comentariu:

  1. La editia din primavara, ar fi fost potrivt sa incepem la 10:15 ... dar am considerat ca nu putem face un program oficial cu incepere la acea ora.

    Dar, pana la urma, lucrurile s-au potrivit astfel in cat, am depsit sfertul de ora academic si am inceput pe un culoar temporal foarte bun. :)

    RăspundețiȘtergere